ANALIZA IMAGINII ȘI INFLUENȚA MASS-MEDIA, colectiv, coordonator Claudiu Coman,

Autor:
coordonator Claudiu Coman
An aparitie:
2018
32,00 RON
In stoc furnizor
+

Transport Gratuit
peste 400 de lei

Cumperi cărți
cu drept de retur 14 zile

Plata online
cu cardul

Influența majoră a mass-media este mai evidentă odată cu dezvoltarea și globalizarea social media care ne prinde într-un păienjeniș de relații. Din această interconectare pare să nu mai avem scăpare, pentru că evadarea ar însemna situarea noastră în afara realității social acceptate. Imaginea reprezintă un concept foarte greu de definit.  Relativismul acesteia derivă din construcția socială a realității, din existența binomului mesaj-imagine, care, într-o lume a aparențelor, duce la dificultăți de înțelegere, explicare și măsurare. Cu toate acestea, autorii consideră că, analiza, chiar cu o doză de relativitate, este mult mai bună decât lipsa oricărei abordări care să poată cuantifica și explica atât modul în care se formează imaginea, cât și modul în care aceasta se poate menține sau dezvolta.

Lucrarea se dezvoltă pe două planuri care se interpătrund: (1) mai întâi, cel al analizei de imagine și a contextelor unde aceasta este utilizată; (2) și apoi, cel al impactului media - cu precizarea modalităților prin intermediul cărora se poate măsura impactul comunicării asupra imaginii.

 

L'influence majeure des médias est plus évidente avec le développement et la mondialisation des médias sociaux qui nous attrapent dans un réseau de relations. Nous ne semblons pas échapper à cette interconnexion, car la fuite signifierait notre situation en dehors de la réalité socialement acceptée. L'image est un concept très difficile à définir. Son relativisme dérive de la construction sociale de la réalité, de l'existence du binôme message-image, qui, dans un monde d'apparences, conduit à des difficultés de compréhension, d'explication et de mesure. Cependant, les auteurs considèrent que l'analyse, même avec une dose de relativité, est bien meilleure que l'absence de toute approche permettant de quantifier et d'expliquer à la fois la manière dont l'image se forme et comment elle peut être maintenue ou développée.

Le  contenu du livre est développé sur deux plans qui se croisent: (1) d'abord, celui de l'analyse d'image et les contextes où il est utilisé; (2) puis celle de l'impact médiatique - en précisant les modalités de mesure de l'impact de la communication sur l'image.

ANALIZA IMAGINII ȘI INFLUENȚA MASS-MEDIA, colectiv, coordonator Claudiu Coman,