Așa cum observa Șerban Foarță în prefața cărții, Dușan Petrovici e „străinul la pătrat”: sârb, scriind în românește și trăind în Germania, unde este român.
Ermetismul lui Dușan Petrovici este unul de cea mai aleasă factură: artistul ne ține de obicei la distanță, apropiindu-se din când în când, atât cât să ne vrăjească, să ne arate o reflexie, o fărâmă de mister și apoi fuge, ne scapă. Prin însăși condiția sa de artist, poetul se găsește într-o stare alienantă și totuși se definește printr-o tendință de apropiere mereu reluată.
Înțelegem mai bine această stare într-o poezie cum ar fi, de exemplu, Aștept perioada lunară (titlurile poeziilor apar abia la sfârșit, în cuprins, pe paginile volumului curg doar strofele fiecărui poem, încât cititorul e provocat să reconstituie discursul poetului): „Aștept perioada lunară a visului sceptic / să-mi inunde peisajul cu litere doxe, / cu bunele intenții ale unui dumnezeu mic, / ce va să-mi răpească jucăria mea infernală; / dar ceea ce știu e un crin înnodat / iar pentru voi hostia fărădelegii; / din biblia mare ați scos o pâine uscată, / din visele mele numai o literă moartă!”.