Roman de dragoste, cu implicații privind și trăirile religioase profunde, cartea Laurei di Falco arată că jocurile ambiției satisfăcute, chiar dacă pot duce la dobândirea puterii și a bogăției, nu reușesc să alunge senzația de eșec existențial, în absența sentimentelor care dau rost luptelor cotidiene.
Personajul central, baronul de Riva Secca, e temut, invidiat, lingușit, dar e un învingător aparent. Pe fundalul a 70 de ani din istoria Italiei, autoarea urzește o poveste captivantă, în atmosfera inconfundabilă a Siciliei.
Seducătorul e, în același timp, o carte a revanșei, a transformării din condamnat într-un adevărat învingător. Realitatea și aparența se împletesc subtil, ca într-un caleidoscop care își modifică neîncetat imaginile. Acestea fură ochii și fascinează pentru un timp, apoi devin dezamăgitor de stereotype. Doar iubirea are puterea de „a mișca soarele și celelalte stele”, cum spunea Dante. Seducătorul este, așadar, o carte despre marile întrebări privind rosturile vieții.


