Argumentarea

Bazată pe o impresionantă bibliografie în domeniu, cartea profesorului universitar Ionel Narița oferă o perspectivă riguroasă și cuprinzătoare asupra argumentării.
„Raportarea interlocutorului față de teză nu este determinată prin argumentare decât sub anumite condiții. El este complet liber să accepte sau să respingă teza indiferent de argumentare. Nu este exclusă situația în care, în ciuda eforturilor argumentative ale locutorului, interlocutorul să refuze să accepte o anumită teză sau, dimpotrivă, chiar în absența oricărei argumentări să fie dispus să o îmbrățișeze.
Problema care apare este în ce condiții este justificat ca interlocutorul să accepte o teză sau să o respingă în virtutea argumentării? Dacă privim o teză ca o propoziție izolată fără a avea în vedere argumentarea din spatele ei, interlocutorul ar putea, la fel de bine, să fie justificat în actul de acceptare sau respingere. Într-un asemenea caz, justificarea se raportează doar la teză. Aici ne interesează problema justificării acceptării sau respingerii tezei în virtutea argumentării, dată fiind o anumită argumentare relativă la teză.
Trebuie să deosebim două moduri de a valoriza o argumentare. Mai întâi, o argumentare are succes dacă își atinge scopul și teza este acceptată de către interlocutor. În cazul în care nu își atinge scopul, argumentarea nu are succes. Pe de altă parte, o argumentare este adecvată dacă oferă o justificare suficientă pentru a accepta teza. Succesul și adecvarea sunt independente una față de alta. O argumentare poate avea succes fără a fi adecvată și poate eșua deși este adecvată” (Ionel Narița).