Cartea, ediție bilingvă în germană și în română, vine în completarea cronisticii sighișorene din secolul al XVII-lea, prezentând opera cronicarilor Michael Moses și Johann Krempes.
„Cronica, redatată sub titlul Mai multe întâmplări alese și vrednice de luat în seamă, care s-au petrecut în Ungaria și Transilvania începând cu vremea când a fost anul 373, se referă la evenimente istorice până la 1677, cu o însemnare ulterioară din anul 1735. Modul în care se prezintă textul cronicii sighișorene ne-a îngăduit determinarea fără dubii a persoanei autorilor. Aceștia sunt Michael Moses pentru evenimentele de la 373 până în toamna anului 1600, un continuator anonim, care prezintă evenimentele dintre 1601 și 1604 și Johann Krempes, care continuă cronica pentru perioada 1606 – 1660, cu scurte însemnări referitoare la evenimentele din 1661, 1676, și 1677.” (Costin Feneșan)